Tema: Guvernul a adoptat proiectul legii bugetului pe anul 2008

Bugetul Ministerului Sănătăţii Publice pentru anul 2008 depăşeşte 4,9 miliarde lei, fiind cu 27% mai mare decât cel din 2007.

GUVERNUL ROMANIEI
GUVERNUL ROMANIEI
Bugetul Ministerului Sănătăţii Publice pentru anul 2008 a fost fundamentat pe politicile Planului strategic 2008-2010: respectarea dreptului la ocrotirea sănătăţii populaţiei; garantarea calităţii şi siguranţei actului medical; creşterea rolului serviciilor preventive; asigurarea accesibilităţii la servicii medicale; respectarea dreptului la libera alegere şi a egalităţii de şanse; aprecierea competenţelor profesionale şi încurajarea dezvoltării lor; îmbunătăţirea finanţării sistemului de sănătate; transparenţa decizională.

Suma propusă a fi alocată de la bugetul de stat şi din venituri proprii realizate din contribuţiile persoanelor juridice care produc sau importă produse din tutun şi băuturi alcoolice, altele decât berea şi vinul, sau care obţin încasări din activităţi publicitare la aceste produse este de 4,641 miliarde lei, structurată pe două mari programe şi anume: Prevenirea şi controlul bolilor cu impact major asupra stării de sănătate a populaţiei (2,607 miliarde lei) şi Programul de administraţie sanitară şi politici de sănătate (2,033 miliarde lei).

Principalele programe, obiective şi acţiuni derulate în anul 2007 care vor continua şi în 2008, precum şi cele noi demarate în anul 2008 finanţate de la bugetul de stat şi din venituri proprii, sunt:
? Programele naţionale de sănătate care să răspundă problemelor de sănătate publică prioritare precum şi nevoilor grupurilor vulnerabile: 1,687 miliarde lei, din care:
o 520 milioane lei pentru Programul de evaluare a stării de sănătate a populaţiei,
o 317 milioane lei pentru tratamentul bolnavilor de diabet,
o 60 milioane lei pentru Programul de transplant de organe, ţesuturi şi celule,
o 15 milioane lei pentru Programul de prevenire ÅŸi combatere a bolilor cardiovasculare,
o 109 milioane lei pentru Programul de profilaxie (realizarea imunizărilor, prevenirea şi combaterea TBC, HIV/SIDA, BTS, a infecţiilor nosocomiale, hematologie şi securitate transfuzională etc.)
o programe noi - 334,364 milioane lei pentru Tratamentului bolnavilor cu afecţiuni oncologice şi 25 milioane lei pentru Tratamentul accidentelor hemoragice ale bolnavilor cu hemofilie şi talasemie.
? Dotarea unităţilor sanitare cu aparatură, echipamente medicale şi mijloace de transport specifice (ambulanţe, autosanitare) constituie o prioritate a anului 2007, aceasta urmând a fi continuată şi în 2008. În cursul anului 2007 s-au încheiat procedurile de achiziţii, iar firmele care au câştigat licitaţiile naţionale, în baza acordului încheiat, urmează să livreze până la finele anului un număr de 807 ambulanţe, iar în anul 2008 se estimează un număr de 1.143. Se preconizează ca, în cursul anului 2008, să fie reînnoit în totalitate parcul auto al staţiilor de salvare şi ambulanţă. Totodată, în vederea îndeplinirii prevederilor Legii nr.95/2006 privind reforma în sănătate, Ministerul Sănătăţii Publice a demarat un program de îmbunătăţire a serviciilor de asistenţă medicală de urgenţă prin: dezvoltarea asistenţei medicale de urgenţă în faza prespitalicească (dotarea cu ambulanţe, echipamente medicale, modernizarea unităţilor şi compartimentelor de urgenţă). În bugetul pe anul 2008, au fost prevăzute fonduri pentru echipamente şi aparatură medicală la Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă Elias - 521,154 milioane lei.
? Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii unităţilor sanitare, în cadrul unui amplu proiect demarat de MSP având drept obiectiv principal creşterea accesului populaţiei la serviciile medicale performante şi compatibilizarea serviciilor medicale cu cele oferite în prezent de furnizorii de servicii medicale de acelaşi tip din statele membre ale Uniunii Europene. La finele anului 2006 şi respectiv, în 2007, s-au întreprins demersurile legale privind elaborarea documentaţiilor tehnico-economice aferente realizării a 28 de spitale şi au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru 4 spitale regionale de urgenţă, 16 spitale judeţene de urgenţă şi 10 spitale la nivelul judeţului Mureş. În continuarea acestui proiect, în anul 2008, s-au prevăzut fonduri pentru realizarea a patru obiective noi de investiţii în judeţul Mureş, dezvoltarea asistenţei medicale de urgenţă în faza prespitalicească prin reabilitarea spitalelor de urgenţă. Sumele alocate acestui obiectiv în 2008, comparativ cu 2007, sunt de 963,538 milioane lei.

Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa

Data: 10.10.2007

Alte articole

Bugetul alocat Ministerului Internelor şi Reformei Administrative pentru anul 2008 este în sumă totală de 8.334 milioane lei, din care 7.314,1 milioane lei - buget de stat, la care se adaugă credite externe - 424,5 milioane lei, fonduri externe nerambursabile - 373,6 milioane lei şi venituri proprii - 221,8 milioane lei.

Pentru administraţia publică, prefecturi, sunt prevăzute fonduri pentru cheltuieli curente, pentru lucrări de cadastru imobiliar, pentru Programul de electificare şi pentru cofinanţarea programelor PHARE.

De asemenea, au fost alocate fonduri pentru asigurarea stocurilor pentru rezervele de stat şi pentru lucrări de investiţii.

Din acest buget, Ministerul... detalii  

Bugetul alocat Ministerului Justiţiei în anul 2008 este de 1,66 miliarde lei, din care 1,565 miliarde lei reprezentând bugetul de stat, faţă de 1,685 miliarde lei în 2007 - din care buget de stat 1,545 miliarde lei.

Principalele proiecte ale Ministerului Justiţiei derulate în anul 2007, care vor continua şi în anul 2008, potrivit politicilor publice finanţate prin propunerile înscrise în Proiectul de buget pe anul 2008, sunt:
? Sporirea eficienÅ£ei ÅŸi responsabilizării sistemului judiciar, cu următoarele obiective ale politicii publice: asigurarea transparenÅ£ei ÅŸi îmbunătăţirii... detalii  

Bugetul alocat Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor în anul 2008 va fi de 3,5 miliarde lei, ceea ce reprezintă o creştere cu 29% faţă de bugetul alocat în anul 2007.

MDLPL va continua în anul 2008 o serie de proiecte din anul 2007, pentru care suma alocată a crescut cu 65%, respectiv de la 1,556 miliarde lei - în anul 2007, la 2,572 miliarde lei în anul 2008.

Principalele proiecte ale MDLPL derulate în anul 2007, care vor continua şi în 2008 sunt:

Programe finanţate din fonduri externe nerambursabile:

? Prog... detalii  

Bugetul alocat Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile în anul 2008 este de peste 1,8 miliarde lei, ceea ce reprezintă o creştere de 18% faţă de bugetul alocat în anul 2007.

MMDD va continua, în anul 2008, să deruleze o serie de proiecte aflate în curs în 2007.

ÃŽn domeniul gospodăririi durabile ÅŸi dezvoltării resurselor de apă, a satisfacerii cerinÅ£elor de apă pentru activităţile socio-economice, a protecÅ£iei împotriva inundaÅ£iilor ÅŸi în domeniul perfecÅ£ionării cadrului legislativ, a metodologiilor, normelor ÅŸi reglementărilor din ... detalii  

Bugetul alocat pentru domeniul transporturilor în anul 2008 va reprezenta 4% din PIB, cu 14% mai mult faţă de 2007. Bugetul Ministerului Transporturilor va depăşi 9,9 miliarde lei.

Principalele proiecte ale Ministerului Transporturilor derulate în anul 2007 care vor continua şi în 2008 sunt:
● Programul de reabilitare a infrastructurii feroviare: 1,285 miliarde lei, finanÅ£at astfel: buget de stat - 555,594 milioane lei, intrări de credite externe - 253,533 milioane lei ÅŸi fonduri externe nerambursabile - 476,025 milioane lei.
● Programul de ... detalii  





Abonare