Tema: Şedinţa de Guvern din 17.03.2010

Declaraţii de presă susţinute de Ioana Muntean, Purtătorul de Cuvânt al Guvernului, la sfârşitul şedinţei de Guvern de la Iaşi

Declaraţii de presă susţinute de Ioana Muntean, Purtătorul de Cuvânt al Guvernului, la sfârşitul şedinţei de Guvern de la Iaşi

Ioana Muntean: Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi şi o serie de acte normative cu aplicabilitate locală. Sunt acte normative menite să sprijine o serie de proiecte locale în ceea ce priveşte partea de realizare, atât din Iaşi, cât şi din alte localităţi din zona Moldovei.

În sprijinul proiectului „Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi, Guvernul a aprobat astăzi trei Hotărâri care prevăd transmiterea unor terenuri şi construcţii din domeniul public al statului, în administrarea autorităţilor locale. Menţionez că Aeroportul Iaşi are nevoie de o suprafaţă de teren de 302, hectare, iar în prezent dispune de 121,9 hectare.
Astfel, a fost aprobată o Hotărâre privind transmiterea unui imobil compus din teren - 600 metri pătraţi şi construcţie - 117 metri pătraţi, situat în comuna Holboca, judeţul Iaşi din domeniul public al statului şi din administrarea Serviciului Român de Informaţii în domeniul public al judeţului Iaşi şi în administrarea Consiliului Judeţean Iaşi. După cum menţionam, terenul şi construcţia sunt necesare proiectului de modernizare a Aeroportului Internaţional Iaşi.

O altă Hotărâre privind transmiterea unui imobil, pe o suprafaţă de 1.635 metri pătraţi, din administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor în administrarea Consiliului Judeţean Iaşi.

Încă o Hotărâre. Un teren în suprafaţă de 9.704 metri pătraţi, plus clădire cu 3 nivele cu o suprafaţă de 118 metri pătraţi, se transmit din administrarea Ministerului Mediului şi Pădurilor în administrarea Consiliului Judeţean Iaşi.

De asemenea, Guvernul a aprobat transmiterea unui teren având o suprafaţă de 14,4 hectare, situat în comuna Gălăneşti, judeţul Suceava, din administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia Domeniilor Statului în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte şi darea în folosinţă gratuită Mănăstirii Putna (Suceava), pentru o perioadă de 49 de ani. Terenul va fi folosit pentru agricultură în folosul credincioşilor şi al mănăstirii. Predarea imobilului se va face pe bază de protocol, care va fi încheiat în termen de 30 zile de la intrarea în vigoare a prezentei Hotărâri.

Printr-o altă Hotărâre, Guvernul a decis transmiterea imobilului „Depozitul de tutun” – din cadrul Fabricii de Ţigarete Iaşi, aflat în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Finanţelor Publice în administrarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, pentru Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi. În cadrul acestui imobil, aflat pe lista Monumentelor Istorice, va fi organizată o secţie de arheologie industrială, în vederea păstrării patrimoniului tehnic, secţie care va funcţiona ca parte a Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii. Concret, în interiorul imobilul, având o suprafaţă de aproximativ 1.420 metri pătraţi, vor fi amenajate spaţii expoziţionale, depozite, centre de documentare. Predarea-preluarea imobilului transmis se va face pe bază de protocol, în termen de 60 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii de Guvern.

De asemenea, a fost aprobată o Hotărâre privind darea în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a unor sectoare de drum de interes local din administrarea Consiliului local al municipiului Iaşi, respectiv din administrarea Consiliului Local al comunei Miroslava, judeţul Iaşi, precum şi încadrarea acestora în categoria funcţională a drumurilor naţionale. Măsura a fost luată în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a obiectivului de investiţii ”Varianta de ocolire a municipiului Iaşi-etapa I- varianta Sud”. Lungimea totală a sectoarelor de drum este de aproape 14 kilometri.

A mai fost aprobată o Hotărâre privind transmiterea unui teren agricol extravilan având o suprafaţă de 111.700 metri pătraţi din administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor în administrarea Ministerului Agriculturii pentru Staţiunea de Cercetare pentru Creşterea Bovinelor Dancu-Iaşi.

Printr-un alt act normativ, Guvernul a luat unele măsuri care vor permite, ulterior, reabilitarea infrastructurii de apă potabilă şi de apă uzată, a sistemului de drumuri şi a reţelei de alimentare cu energie electrică a blocurilor de locuinţe din comuna Ostra, prin obţinerea de fonduri europene nerambursabile. Concret, Guvernul a aprobat transmiterea din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri în domeniul public al Comunei Ostra, judeţul Suceava, a 23 de blocuri de locuit, a unor reţele electrice aeriene şi subterane, reţele de canalizare, precum şi al altor bunuri.

De asemenea, Agenţia pentru Protecţia Mediului Iaşi va beneficia de un spaţiu mai mare în care îşi va desfăşura activitatea după ce Guvernul a decis să transmită din domeniul public al statului în administrarea Ministerul Mediului pentru Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului o clădire, care are o suprafaţă construită de aproximativ 1050 de metri pătraţi şi un teren cu suprafaţa de aproximativ 2.000 de metri pătraţi.

O altă decizie adoptată de Guvern vizează numirea cu caracter temporar a domnului Şaramet Adrian Bogdan în funcţia de subprefect al judeţului Iaşi. Domnul Şaramet va ocupa acest post, care în prezent este vacant, până la organizarea concursului în vederea ocupării definitive.
 

Data: 17.03.2010

Alte articole

Ajutor nerambursabil pentru Republica Moldova

Guvernul a aprobat un Memorandum privind aprobarea negocierii şi semnării Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară nerambursabilă în valoare de 100 milioane de euro, a declarat... detalii  

Programul Rabla – suplimentat cu 50 de mii de vouchere

Primul-ministru Emil Boc a anunţat, la finalul şedinţei de Guvern desfăşurate la Iaşi, că Executivul a suplimentat resursele financiare pentru Programul Rabla. „Am suplimentat cu 195 de milioane de lei, astfel încât alte 50 de mii de vauchere să poată fi date acelora care ... detalii  

Guvernul a aprobat mai multe proiecte destinate judeţului Iaşi

„Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi o serie de acte normative cu aplicabilitate locală” a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, la finalul reuniunii Executivului desfăşurate la Iaşi. Principalele deciziile luate astăzi de Guvern sunt... detalii  

Şaramet Adrian Bogdan a fost numit subprefect al judeţului Iaşi

„O altă decizie adoptată în şedinţa de astăzi a Executivului vizează numirea cu caracter temporar a domnului Şaramet Adrian Bogdan în funcţia de subprefect al judeţului Iaşi”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean. Şaramet Adrian... detalii  

Declaraţii de presă susţinute de Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei, la sfârşitul şedinţei de Guvern de la Iaşi

Bună ziua! Aşa cum domnul prim-ministru Emil Boc a spus astăzi, am avut prima lectură a legii educaţiei naţionale. În primul rând, vreau să mulţumesc celor de la Ministerul Educaţiei, secretarilor de stat, consilierilor, precum şi celui care este mentorul acestui proiect,... detalii  





Abonare