Tema: Şedinţa de Guvern din 11.04.2009
Guvernul a aprobat prin ordonanţă de urgenţă rectificarea bugetului de stat pe anul 2009
Salariile de bază ÅŸi pensiile nu vor fi afectate de aplicarea acordului de împrumut cu Comisia Europeană ÅŸi Fondul Monetar InternaÅ£ional iar politica Guvernului în plan social va fi de menÅ£inere a locurilor de muncă.
Guvernul a aprobat în ÅŸedinÅ£a de astăzi, prin Ordonanţă de Urgenţă, rectificarea bugetului de stat pe anul 2009 ÅŸi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, act normativ prin care, practic, se va putea pune în aplicare acordul de împrumut cu Comisia Europeană ÅŸi cu Fondul Monetar InternaÅ£ional.
“Am ales soluÅ£ia să nu concediem 5% din personalul bugetar ÅŸi să găsim o modalitate de creÅŸtere salarială pentru anul 2009. Din economiile pe care le vom face la bugetul de stat din acele sectoare unde există obezitate birocratică, unde există surplus ÅŸi risipa banului public, ÅŸi nu în ultimul rând, din contribuÅ£iile de solidaritate, vom putea găsi soluÅ£ii financiare ÅŸi în acest an, pentru eventuale majorări salariale pentru cei care sunt la baza piramidei cu salarii mici ÅŸi medii”, a declarat primul-ministru Emil Boc.
Politica Guvernului în plan social rămâne neschimbată. Vor fi protejate, în primul rând, categoriile sociale cu venituri foarte reduse, iar acest lucru este menÅ£ionat ÅŸi în acordul cu Comisia Europeană ÅŸi cu FMI.
„Pensia socială minimă adoptată de guvern se va aplica ÅŸi toÅ£i pensionarii din această Å£ară care au pensii sub 350 de lei vor avea anul acesta de la 1 aprilie 300 de lei ÅŸi de la 1 octombrie 350 de lei. În al doilea rând ne respectăm angajamentele, pe care ÅŸi ministrul Muncii le-a făcut, ÅŸi anume că pensiile vor fi majorate anul acesta cu 5% de la 1 aprilie ÅŸi 1 octombrie, potrivit graficului pe care l-am anunÅ£at”, a menÅ£ionat ÅŸeful Executivului.
Premierul Emil Boc a precizat, de asemenea, ca se va menÅ£ine măsura compensării cu 90% a medicamentelor pentru pensionarii cu venituri sub 6 milioane de lei vechi. În aceeaÅŸi categorie de măsuri se înscriu ÅŸi cele adoptate deja cu privire la diminuarea salariilor bugetarilor de lux, îngheÅ£area salariilor demnitarilor ÅŸi la interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat pentru pensionarii cu pensii mai mari de 17 milioane de lei vechi.
Rămân în vigoare, de asemenea, prevederile legale referitoare la ajutoarele pentru ÅŸomaj tehnic, în sensul că statul va prelua pentru 3 luni toate obligaÅ£iile sociale ale angajatorului ÅŸi angajatului în perioada de ÅŸomaj tehnic. O măsură importantă inclusă în acest act normativ este majorarea sumelor de bani pentru ajutorul de ÅŸomaj, pentru recalificare, pregătire continuă ÅŸi formare profesională, adaptarea forÅ£ei de muncă la necesarul de pe piaÅ£a muncii.
Pe lângă măsurile în plan social, Guvernul a luat o serie de măsuri pentru susÅ£inerea mediului de afaceri ÅŸi relansarea economiei, în scopul producerii resurselor financiare necesare pentru ca statul să-ÅŸi poată achita obligaÅ£iile sociale. În primul rând , se menÅ£in la nivelul de 20% din bugetul de stat sumele alocate pentru investiÅ£ii.
“Nu sacrificăm investiÅ£iile din această Å£ară, pentru că ele sunt singurele soluÅ£ii pentru menÅ£inerea ÅŸi crearea de noi locuri de muncă”, a subliniat primul-ministru.
Rămân neschimbate taxa unică de impozitare, taxa pe valoarea adăugată ÅŸi contribuÅ£iile pentru asigurări.
În plus, pentru perioada următoare, Guvernul are în vedere neimpozitarea profitului reinvestit, precum ÅŸi reducerea numărului de impozite, taxe ÅŸi tarife, potrivit graficului anunÅ£at de ministerul FinanÅ£elor. Măsura impozitului forfetar inclusă în OrdonanÅ£a de Urgenţă adoptată de Guvern vizează atenuarea ÅŸi combaterea evaziunii fiscale.
“Acest Guvern trebuie să fie raÅ£ional, responsabil, echilibrat ÅŸi să ia aceste măsuri, chiar dacă mai puÅ£in populare, poate mai aspre, dar absolut corecte cu viitorul României ÅŸi al românilor”, a declarat primul-ministru Emil Boc, referindu-se la măsurile de reducere a cheltuielilor incluse în acest act normativ.
Va fi aplicată însă măsura restructurării agenÅ£iilor guvernamentale ÅŸi a unor structuri din subordinea ministerelor, pentru ca banul public să nu fie risipit iar banii economisiÅ£i astfel vor fi reorientaÅ£i pentru o mai bună salarizare a celor care se află la baza piramidei sociale, adică cu salarii mici. În termen de 15 zile, ordonatorii principali de credite vor prezenta Guvernului modalităţile prin care vor face aceste economii la bugetul de stat din restructurarea agenÅ£iilor guvernamentale ÅŸi din acele sectoare unde există o risipă a banului public, pentru a putea constitui resurse financiare suplimentare.
Ministrul FinanÅ£elor Gheorghe Pogea a adăugat că în programul anticriză, ÅŸi în această rectificare bugetară s-a păstrat cel mai ridicat nivel al investiÅ£iilor. „Volumul cheltuielilor de investiÅ£ii reprezintă între 19 ÅŸi 20% din totalul cheltuielilor sau 7% din PIB. Rămâne în continuare cea mai mare alocare publică de investiÅ£ii din ultimii ani” , a precizat ministrul FinanÅ£elor.
O soluÅ£ie pentru a creÅŸte veniturile este introducerea impozitului forfetar pentru firme, stabilit în funcÅ£ie de veniturile înregistrate la sfârÅŸitul anului 2008, care se va aplica de la 1 mai a.c.. „Scopul introducerii acestui impozit forfetar nu a fost decât acela de a înlocui o bază de impozitare volatilă cu una controlabilă. Ca atare, dorim să eliminăm sustragerile de la declararea diferitelor venituri, iar acest lucru l-am făcut pe baza unei analize foarte serioase în ani de boom economic (...) Pentru anul 2009, având în vedere că ne referim doar la ultimele ÅŸapte luni, valoarea veniturilor suplimentare depăşeÅŸte 350 de milioane lei”, a precizat Gheorghe Pogea în briefingul de presă susÅ£inut la finalul ÅŸedinÅ£ei de Guvern de azi, 11 aprilie.
Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa
Data: 11.04.2009
Alte articole
Executivul a aprobat o ordonanţă de urgenţă privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar
Executivul a decis astăzi, 11 aprilie, prin rectificare bugetară, suplimentarea cu 328 de milioane de lei a bugetului asigurărilor de şomaj, sumă destinată in principal pentru aplicarea unor măsuri active pe piaţa muncii de reconversie si formare profesională dar şi pentru crearea de... detalii






