Tema: Şedinţa de Guvern din 14.04.2010
Modificări ale legislaţiei privind falimentul instituţiilor de credit
Guvernul a aprobat astăzi, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, o serie de modificări şi completări ale Ordonanţei Guvernului nr.10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit.
„Noile reglementări vor contribui la sporirea încrederii în sistemul bancar. Astfel, datoriile pe care instituÅ£iile de credit aflate în insolvenţă le au faţă de deponenÅ£i, în marja garanÅ£iei legale, se plătesc cu prioritate. Aceste datorii vor avea un rang de preferinţă superior. Totodată, actul normativ va conferi mediului de afaceri un grad sporit de certitudine juridică, prin aceea că deschiderea procedurii de faliment în instituÅ£ii de credit se face prin aprobarea prealabilă a Băncii NaÅ£ionale a României”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.
Banca centrală poate să nu dea această aprobare în cazul în care consideră că instituÅ£ia de credit nu se află în insolvenţă.
Modificările ÅŸi completările operate astăzi răspund Aranjamentului Stand-by dintre România ÅŸi Fondul Monetar InternaÅ£ional, iar în privinÅ£a lor au fost consultate ÅŸi Banca NaÅ£ională ÅŸi AsociaÅ£ia Română a Băncilor.
Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa
Data: 14.04.2010
Alte articole
Guvernul a modificat sistemul de acordare a concediilor medicale
Guvernul a modificat legislaÅ£ia în privinÅ£a acordării de concedii medicale, prin introducerea unor reglementări care vor da posibilitatea unei verificări mai eficiente a modului de acordare a acestora, a anunÅ£at ministrul Sănătăţii Cseke Attila. Actul normativ adoptat astăzi... detalii
Guvernul a stabilit standarde de cost pentru obiective de investiţii finanţate din fonduri publice
Guvernul a stabilit standarde de cost pentru obiective de investiţii finanţate din fonduri publice, a anunţat la finalul reuniunii de astăzi a Executivului, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea. Elena Udrea a precizat că la nivelul Guvernului s-a realizat o analiză, de ... detalii
Sprijin financiar pentru producătorii români de lapte şi produse lactate
Producătorii de lapte ÅŸi produse lactate care livrează anual cantităţi mai mari de 10.000 de kilograme de produse vor primi sprijin financiar diferenÅ£iat, în funcÅ£ie de cantitatea de lapte livrată pieÅ£ei, a anunÅ£at ministrul Agriculturii ÅŸi Dezvoltării Rurale, Mihail Dumitru.... detalii
Zi de doliu naţional în data de 18 aprilie 2010, în memoria victimelor tragediei aviatice de la Smolensk
Guvernul a decis astăzi să declare zi de doliu naÅ£ional pe teritoriul României în data de 18 aprilie 2010, în memoria victimelor accidentului aviatic de la Smolensk în care ÅŸi-au pierdut viaÅ£a 96 de persoane, între care preÅŸedintele Poloniei, Lech... detalii
Sprijin financiar pentru producătorii de tomate destinate procesării
Producătorii de tomate destinate procesării vor primi sprijin financiar de 1516,6 euro pe hectar, potrivit unei Hotărâri adoptate în ÅŸedinÅ£a de Guvern, care stabileÅŸte cadrul general de acordare a plăţilor tranzitorii pentru tomate destinate procesării, prin mecanisme de plată ... detalii






