Nota de fundamentare - H.G. nr. 1010/09.08.2006
Astfel, venitul minim garantat, ca formă de protecţie socială, trebuie să se adreseze celor mai sărace segmente sociale, astfel încât acestea să depăşească nivelul de sărăcie în care trăiesc, fără a descuraja atitudinea faţă de muncă.
Din activitatea de monitorizare realizată de către Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi de organele administraţiei publice locale a modului de aplicare a Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, precum şi din evaluarea realizată de unele instituţii centrale sau organisme internaţionale au rezultat unele disfuncţionalităţi şi dificultăţi în aplicarea unor prevederi ale legii, care au condus la diminuarea impactului social preconizat.
Aceste aspecte au fost evidenţiate şi în Rapoartele de evaluare realizate de Banca Mondială şi Departamentul pentru Dezvoltare Internaţională din Marea Britanie.
Pentru eliminarea disfuncţionalităţilor şi dificultăţilor întâmpinate în implementarea prevederilor Legii nr.416/2001, a fost adoptată Legea nr.115/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.416/2001.
Potrivit prevederilor acesteia, în termen de 60 zile de la publicarea legii, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Ministerul Apărării Naţionale au obligaţia de a supune aprobării Guvernului prin hotărâre, Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat.
Prezenta hotărâre a Guvernului, reglementează în principal următoarele:
- definirea beneficiarilor ajutorului social;
- modalităţile de acordare a ajutorului social:
a) ajutorul social se acordă pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere, însoţită de actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile realizate de către membrii acesteia;
b) persoanele care nu realizează venituri din salarii şi sunt apte de muncă trebuie să prezinte o adeverinţă din care să reiasă că sunt în evidenţa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă pentru încadrare în muncă şi nu au refuzat un loc de muncă.
c) cererile pentru acordarea ajutorului social se soluţionează în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării de către personalul din cadrul serviciului de asistenţă socială.
- stabilirea cuantumului ÅŸi plata ajutorului social:
a) stabilirea dreptului la ajutor social se realizează ţinând seama de bunurile familiei, sau după caz ale persoanei singure, cuprinse în lista bunurilor considerate de strictă necesitate pentru nevoile familiale (anexa nr.4) şi în Lista bunurilor care nu sunt considerate de strictă necesitate (anexa nr.5);
b) bunurile ce depăşesc cantitativ categoriile de bunuri considerate de strictă necesitate pentru nevoile familiale sunt evaluate conform criteriilor stabilite în anexa nr.6.
- obligaţiile titularilor şi ale beneficiarilor de ajutor social:
a) să efectueze lunar acţiuni sau lucrări de interes local, orele de muncă fiind calculate proporţional cu cuantumul ajutorului social, cu un tarif orar corespunzător salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, raportat la durata medie lunară a timpului de muncă;
b) să comunice în scris primarului orice modificare intervenită cu privire la domiciliul, veniturile şi la numărul membrilor familiei în termen de 15 zile de la data la care a intervenit modificarea;
- definirea persoanelor apte de muncă şi a excepţiilor de la îndeplinirea obligaţiilor de a efectua orele de muncă;
- obligaţia primarilor de a întocmi un plan lunar de acţiuni sau lucrări de interes local şi de a ţine o evidenţă a orelor de muncă efectuate de persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social;
- situaţiile de modificare a cuantumului ajutorului social, precum şi de suspendare şi încetare a plăţii ajutorului social;
- posibilitatea efectuării controlului de către direcţiile de muncă, solidaritate socială şi familie teritoriale asupra modului de aplicare a legii, precum şi introducerea unor sancţiuni contravenţionale în cazuri de nerespectare a prevederilor legii.
Faţă de cele prezentate, a fost promovată Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat.
Proiectul de act normativ a fost avizat favorabil de Consiliul Legislativ, prin avizul nr.1073/07.08.2006.
Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei
Gheorghe Barbu
Alte articole
Nota de fundamentare - H.G. nr. 1024/09.08.2006
Hotărârea Guvernului nr. 1024/2006 privind modificarea în structură a sumelor alocate din credite externe în bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei pe anul 2006 Publicata in M.Of. nr. 689/11.08.2006 detalii
Nota de fundamentare - H.G. nr. 1050/09.08.2006
Hotărârea Guvernului nr. 1050/2006 privind cerinţele minime pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucratorilor din industria extractiva de foraj Publicata in M.Of. nr. 737/29.08.2006 detalii
Nota de fundamentare - H.G. nr. 1049/09.08.2006
Hotărârea Guvernului nr. 1049/2006 privind cerinţele minime pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor din industria extractivă de suprafaţă şi subteran Publicata in M.Of. nr. 727/25.08.2006 detalii
Nota de fundamentare - H.G. nr. 1048/09.08.2006
Hotărârea Guvernului nr. 1048/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă Publicata in M.Of. nr. 722/23.08.2006 detalii
Nota de fundamentare - H.G. nr. 1058/09.08.2006
Hotărârea Guvernului nr. 1058/2006 privind cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor care pot fi expuşi unui potenţial risc datorat atmosferelor explozive Publicata in M.Of. nr. 737/29.08.2006 detalii






