Marți, 28 Iunie

Comunicat de presă - ședință de guvern - Noi proceduri privind elaborarea în penitenciare a lucrărilor științifice și invențiilor brevetate, precum și a validării caracterului științific al acestora

Activitatea de cercetare științifică în penitenciare va fi reglementată distinct,   prin stabilirea unui număr fix de zile care pot fi acordate unei persoane condamnate la o pedeapsă privativă de liberate, indiferent de numărul de lucrări științifice sau de invenții brevetate. 
În acest sens, Guvernul a modificat și completat, printr-o Ordonanță de Urgență, Legea 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Astfel, în cazul elaborării de lucrări științifice publicate sau invenții și inovații brevetate de către o persoană condamnată la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de numărul acestora, se consideră maximum 20 de zile executate pe întreaga durată a executării pedepsei, inclusiv în cazul pedepselor contopite. 
De asemenea, actul normativ adoptat astăzi introduce o nouă procedură a elaborării, în penitenciare, a lucrărilor științifice și invențiilor brevetate și a validării acestora.
Caracterul științific al lucrărilor elaborate de către deținuți este stabilit, potrivit dispozițiilor legale de drept comun, de către Consiliul Național al Cercetării Științifice, cu sprijinul logistic al Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării. Brevetarea invențiilor se realizează de către Oficiliul de Stat pentru Invenții și Mărci. Pe durata elaborării de lucrări științifice sau de invenții pot fi desfășurate activități lucrative, fără ca acestea să se suprapună și fără ca, însumată, durata desfășurării tuturor acestor activități să depășească durata prevăzută în legislația muncii. Lucrările științifice se pot elabora numai în domeniile și specializările universitare stabilite de nomenclatorul domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare. În cazul lucrărilor științifice sau invențiilor brevetate realizate în coautorat, numărul zilelor considerate ca executate se împart proporțional la numărul de coautori. În cazul în care mai mulți coautori sunt persoane private de libertate, procedura se aplică în mod individual fiecărui coautor. 
După validarea caracterului științific al lucrării, respectiv brevetarea invenției, Comisia pentru liberare condiționată sesizată potrivit legii în vederea analizării acordării zilelor considerate ca executate, ia la cunoștință de acordarea caracterului științific, respectiv brevetarea invenției, și verifică respectarea procedurii de elaborare a lucrării științifice publicate, respectiv invenției brevetate. O nouă solicitare pentru elaborarea unei alte lucrări științifice sau invenții se poate formula doar după finalizarea lucrării anterioare. 
Aceste reglementări vor intra în vigoare începând cu 31 august 2016.
Ulterior adoptării și până la intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență, vor fi elaborate norme de aplicare a noilor reglementări.
Informații suplimentare:
În ședința de Guvern din 3.02.2016, Guvernul a decis suspendarea, până la 1 septembrie 2016, a aplicării prevederii din art. 96 alin.(1) lit. f) potrivit căreia „în cazul elaborării de lucrări științifice publicate sau invenții și inovații brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare științifică sau invenție și inovație brevetate”. 
La acel moment, măsura legislativă a fost adoptată de Guvern în contextul în care, în practică s-a constatat un abuz de drept, în care persoane condamnate au obținut reduceri substanțiale ale pedepselor aplicate, cu consecința accederii mai rapide la beneficiile liberării condiționate și, cumulativ, prin elaborarea uneia sau chiar a mai multor lucrări științifice, formalizând și golind de conținut aceste dispoziții legale.     
Evoluția elaborării de lucrări științifice de către persoanele condamnate a fost următoarea, potrivit statisticilor Administrației Naționale a Penitenciarelor: 2006 – 0 lucrări; 2007 – 4 lucrări; 2008 – 2 lucrări; 2009 – 6 lucrări; 2010 – 3 lucrări; 2011 – 3 lucrări; 2012 – 6 lucrări; 2013 – 14 lucrări; 2014 – 89 lucrări (cu 50 de autori); 2015 – 337 lucrări (cu 165 de autori).

 



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe