Vineri, 18 Nov

Informații privind amendamentele transmise de Guvern Parlamentului la proiectul de Lege pentru aprobarea OUG privind achiziționarea Cumințeniei Pământului

Ca urmare a unor solicitări mass media, Biroul de presă al Guvernului transmite următoarele informații:

În ședința Guvernului din data de 16 noiembrie, au fost adoptate amendamentele propuse de Ministerul Culturii la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgență a Guvernului nr.10/2016 privind stabilirea măsurilor necesare în vederea asigurării resurselor financiare pentru achiziționarea Cumințeniei Pământului, bun aparținând patrimoniului cultural național mobil, clasat în categoria Tezaur.
În prezent, acest proiect de lege a fost adoptat tacit de Senat și se află în dezbaterea Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă (care a dat deja un raport preliminar) și a Comisiei pentru buget, finanțe și bănci ale Camerei Deputaților, în calitate de Cameră decizională, pentru elaborarea raportului comun. După acest raport, procedural, singura etapă rămasă este votul în plen.

Curtea Constituțională a decis în mai multe rânduri că, în momentul în care un proiect de lege se află în proces de legiferare la camera decizională, Guvernul nu poate folosi modalități extraordinare de legiferare delegată, ci trebuie să stăruie pentru finalizarea proiectului din Parlament.

În contextul în care proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 10/2016 se află într-o etapă atât de avansată în camera decizională și ținând seama de jurisprudența relevantă a Curții Constituționale, s-a stabilit ca propunerea de amendamente la legea de aprobare a OUG nr. 10/2016 să fie elaborată de Ministerul Culturii, aprobată ulterior de Guvern și înaintată Camerei Deputaților (ceea ce s-a întâmplat în această dimineață).Totodată, a fost adresată Camerei Deputaților solicitarea de a adopta cu celeritate legea, avându-se în vedere termenul agreat de către proprietari dar și amendamentul din comisia de cultură, în sensul achiziționării operei.

Menționăm că, în contextul finalizării Campaniei de subscripție publică, ce a mobilizat peste 100.000 de donatori și a atras peste 1 milion de Euro din donații, o sumă insuficientă pentru acoperirea diferenței de preț, s-au purtat discuții cu proprietarii operei în vederea prelungirii termenului de finalizare a cumpărării operei clasată în categoria tezaur. Acordul proprietarilor stabilește un nou termen de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare pentru data de 20.12.2016.

Amendamentele propuse de Ministerul Culturii, adoptate de Guvern și trimise către Parlament vizează, în principal, următoarele:

Reglementarea opțiunii donatorilor de a solicita restituirea sumelor donate, în mod expres, în scris către Ministerul Culturii, în termen de 40 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a ordonanței de urgență, precum și a situației în care nu vor putea fi identificați toți donatorii sau în care aceștia nu își vor exercita opțiunea privind restituirea sumelor donate;
Constituirea Fondului Brâncuși, care va fi gestionat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), în vederea achiziționării de opere de artă contemporană și bunuri culturale aparținând patrimoniului cultural național mobil;
Stabilirea surselor de venituri pentru Fondul Brâncuși, a destinației acestora, a mecanismelor referitoare la parteneriatele cu alte persoane juridice care doresc să sprijine demersul AFCN;
Stabilirea mecanismelor prin care AFCN poate încheia contracte cu persoane juridice de drept privat cu sau fără scop lucrativ, pentru a sprijini colectarea fondurilor, în numele, pe seama AFCN și în scopul colectării de sume pentru Fondul Brâncuși, etc.



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe