Actualitate

Marți, 12 Nov

Romgaz, prima zi de listare la Bursa din Londra

Primul-ministru Victor Ponta a deschis şedinţa Bursei din Londra în prima zi de listare a societăţii româneşti Romgaz.

“Este un moment istoric pentru ţara mea. Este prima dată când o companie românească de stat este listată în cadrul unei asemenea proceduri internaţionale. Nu-mi ascund satisfacţia pentru o IPO (ofertă publică iniţială) de succes şi aş vrea să felicit Romgaz şi ceilalţi actori implicaţi, Goldman, în această operaţiune complexă şi dificilă”, a declarat premierul.

La rândul său, Xavier Rolet, CEO London Stock Exchange s-a declarat onorat de faptul că prima privatizare românească prin listare internaţională a fost gazduită de instituţia pe care o reprezintă.

“Este o plăcere să găzduim noi prima privatizare românească pe Bursa din Londra printr-o listare internaţională. (...) România are un rol special în inimile noastre”, a declarat seful Bursei din Londra, Xavier Rolet.

Premierul Victor Ponta şi-a exprimat de asemenea speranţa că dupa listarea Romgaz vor urma şi alte companii româneşti anul viitor.

“După această poveste de succes trebuie să privim înainte şi vom reveni anul viitor la Londra cu Hidroelectrica, Electrica şi alte companii publice româneşti. Şi sper că prin aceasta adresăm un mesaj puternic şi important companiilor internaţionale, acela că România îşi manifestă deschiderea către lume şi poate utiliza un potenţial pe care nu l-a folosit până acum”, a mai afirmat premierul.

În cadrul aceleiaşi zile, primul-ministru Victor Ponta a participat, la Londra, la o masă rotundă cu  consultanţii financiari și comunitatea de investitori interesaţi de oportunitățile de afaceri din România.

Companiile care au avut reprezentanți la întâlnirea cu primul-ministru Victor Ponta sunt: City of  London Investment Management, Fondul Proprietatea, Bank of New York, Citigroup, Credite Suisse, Deutsche Bank, Erste Group, Goldman Sachs, JP Morgan, SocGEN, Unicredit, Wood&Co, CMS Cameron McKenna, Romgaz deal.



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe