Actualitate

Sâmbătă, 28 Septembrie

Vizita de lucru a prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, în Statele Unite ale Americii

Galerie foto

Premierul Viorica Dăncilă: Încurajez cât mai mulți români din diaspora să se întoarcă acasă sau să dezvolte afaceri în țară

Prim-ministrul Viorica Dăncilă și membrii delegației guvernamentale s-au întâlnit în 27 septembrie 2019 cu reprezentanții comunității românești din New York, cărora le-au prezentat evoluțiile și potențialul de dezvoltare ale țării noastre.

Premierul a subliniat că România este dinamică, ofertantă și i-a încurajat pe românii din diaspora să se întoarcă acasă sau să dezvolte afaceri în țară. Dintre programele dezvoltate de Guvern, prim-ministrul Viorica Dăncilă a menționat Diaspora Start-up, finanțat din fonduri europene, și Start-UP Nation, finanțat din  fonduri guvernamentale, care oferă oportunități de întoarcere în țară și de valorificare a abilităților profesionale și antreprenoriale. 

O altă oportunitate o reprezintă finanțările nerambursabile pe care Guvernul României, prin Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, le alocă pentru păstrarea, promovarea și afirmarea identității românești în diaspora.

Totodată, premierul a arătat că Guvernul acționează pentru promovarea și respectarea drepturilor românilor din afara granițelor, context în care autoritățile statului pregătesc organizarea și desfășurarea în condiții cât mai bune a scrutinului  prezidențial din această toamnă.

La nivelul Guvernului a fost adoptat un set de măsuri pentru o cât mai bună organizare a procesului electoral, iar pentru românii din diaspora, votul va dura trei zile și va fi organizat atât în secții de votare, cât și prin corespondență.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Românilor de Pretutindeni derulează o campanie de informare pentru ca românii din afara granițelor, astfel încât aceștia să cunoască toate detaliile legate de procesul electoral.

”Pledez pentru încredere într-un viitor pe care să îl construim împreună, la care să participe românii de acasă și dumneavoastră, cei de aici, pornind de la realitățile prezentului”, a subliniat premierul Viorica Dăncilă.

Reprezentanții comunității românești au apreciat demersurile Guvernului pentru promovarea și păstrarea valorilor și tradițiilor naționale, a identității și a limbii române în comunitățile din diaspora și au subliniat că vor continua să acționeze pentru consolidarea relației dintre România și Statele Unite.



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe