Actualitate

Joi, 14 Iulie

Vizita oficială în Mongolia a prim-ministrului Dacian Cioloș

Premierul Dacian Cioloș a vorbit la summit-ul ASEM despre rolul României
 în cadrul proiectelor de inter-conectare dintre Europa și Asia

Prim-ministrul Dacian Cioloș a încheiat turneul asiatic în Mongolia, unde a participat la cel de-al 11-lea Summit ASEM (Reuniune Asia-Europa, la Ulan Bator (15-16 iulie).
Discuțiile din cadrul summit-ului s-au concentrat pe tema „20 de ani de ASEM: un parteneriat pentru viitor prin conectivitate”, participanții evaluând progresele înregistrate de la ultima reuniune și stabilind direcțiile de cooperare în următorul deceniu.

Premierul Dacian Cioloș a avut o intervenție referitoare la “Promovarea parteneriatului în cadrul ASEM pentru o mai mare conectivitate”, unde a prezentat argumentele în favoarea transformării României într-un punct nodal pentru proiectele de inter-conectare dintre Europa și Asia, fie că este vorba despre infrastructura de transport de mărfuri, de energie, despre comunicații sau relații interumane si culturale. Prim-ministrul Dacian Cioloș  a evidențiat avantajele conferite de poziția geografică a României și legătura prin fluviul Dunărea.

În cadrul sesiunii în format restrâns a șefilor de delegații, dedicată discutării aspectelor principale de pe agenda internațională, și, în principal, măsurilor pentru combaterea terorismului, premierul Dacian Cioloș a promovat inițiativa României de înființare a unui Tribunal Internațional pentru condamnarea crimelor terorismului. 

Referitor la activitatea ASEM, prim-ministrul Dacian Cioloș a argumentat nevoia de a actualiza metodele de lucru ale ASEM astfel încât să răspundă mai bine formatului actual mai extins și nevoii de a urmări realizări concrete. 

În dimineața zilei de sâmbătă, premierul Dacian Cioloș a participat la o reuniune informală de coordonare între șefii de stat și de guvern europeni aflați la summit privind situația din Turcia. În urma acestei reuniuni, a rezultat o declarație comună a președintelui Consiliului European, Donald Tusk și cel al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker și a Înaltului reprezentant pentru politica externă și de securitate a Uniunii Europene, Federica Mogherini. (declarația poate fi urmărită aici: http://www.consilium.europa.eu/en/press/press-releases/)

În marja lucrărilor summit-ului, șeful Executivului a avut o serie de întrevederi bilaterale cu premierii din Mongolia, China, Kazahstan, Singapore, Polonia și cu președintele Elveției și cel al Comisiei Europene. Premierul Dacian Cioloș a avut, de asemenea, discuții informale cu președintele Consiliului European, prim-miniştrii guvernelor din Olanda, Luxemburg, Slovacia, Malta, Rusia, cu vicepreședintele Indiei, precum și cu Înaltul Reprezentant pentru politica externă și de securitate a Uniunii Europene, Federica Mogherini și cu Secretarul General ASEAN. 

Din delegația condusă de premierul Cioloș au făcut parte ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, consilierul de stat, Călin Ungur, secretarul de stat, Florin Tacu (Cancelaria Prim-Ministrului), secretarul de stat în Ministerul Economiei, Manuel Costescu și purtătorul de cuvânt al Guvernului României, Liviu Iolu.

Informații de background
ASEM a fost creată în 1996, având rolul de forum pentru dialog și cooperare între Europa și Asia.
O dată la doi ani, șefii de stat și de guvern din cadrul ASEM, președintele Consiliului European, președintele Comisiei Europene și secretarul general al Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) se reunesc în cadrul unui summit pentru a stabili prioritățile ASEM. Aceste reuniuni la nivel înalt se desfășoară alternativ în Asia și în Europa. Precedenta reuniune la nivel înalt a fost organizată la Milano, Italia în 2014.


*** Imagini de la evenimentele în marja participării premierului Dacian Cioloș la Summit-ul ASEM (Mongolia) sunt disponibile pe pagina de Youtube a Guvernului României (https://www.youtube.com/user/guvernulromaniei) și la următoarele link-uri:

Ceremonia de deschidere a summitului: https://youtu.be/Nt3wMNhaw_U
Intervenția primului-ministru Dacian Cioloș la Sesiunea Plenară II: https://youtu.be/xtokwL46hNM
Întâlnire bilaterală Polonia: https://youtu.be/WxhaBNk7t8I
Întâlnire bilaterală cu primul-ministru al Republicii Kazakhstan, Karim Massimov: https://youtu.be/MmgvAx97J2M
Întâlnire bilaterală cu primul-ministru al Mongoliei, Jargaltulga Erdenebat: https://youtu.be/phqKV09-H7E
Întâlnire bilaterală Elvetia: https://youtu.be/pDaP3aS3O_c
Întâlnire bilaterală China: https://youtu.be/lUWp5vUiwCs
Întâlnire bilaterală cu  primul-ministru al Republicii Singapore, Lee Hsien Loong: https://youtu.be/-nzJgpA9q3Q
Întâlnire bilaterală cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker: https://youtu.be/XRWny_O58BU
Declarații de presă ale primului-ministru Dacian Cioloș: https://youtu.be/7AguRKmjUBQ
Fotografia de familie: https://youtu.be/JA9biKLBBOQ 
 

 

Premierul Dacian Cioloș a participat la Summitul ASEM (Asia-Europe Meeting), care s-a desfășurat în Mongolia, între 15-16 iulie

 

Fotografie de familie


Declarații de presă ale premierului Dacian Cioloș

Reporter: Care sunt concluziile după aceste două zile de summit, Summitul ASEM?
Dacian Cioloş: Ieri, am intervenit în reuniunea plenară în care s-a dezbătut mai ales despre chestiunea legată de conectivitate, conectivitate între Europa şi Asia, în sens larg. Eu am insistat pe nevoia de corelare şi de coordonare pe diferitele acorduri legate de conectivitate, atât pe partea de hard, cum ar veni, deci, infrastructura de transport, în general, de care România este interesată, şi transport rutier şi transport maritim, transport aerian. Am insistat pe faptul că România, în Europa de Sud-Est, poate să fie un punct nodal de transport, dat fiind faptul că are ieşire la Marea Neagră, că putem reactiva anumite conexiuni cu Asia Centrală şi apoi cu tot continentul asiatic. Datorită Dunării, putem asigura transportul mărfurilor care ajung prin Marea Neagră în Portul Constanţa spre toată Europa. Şi, deci, am exprimat disponibilitatea României de a se implica în astfel de proiecte. De altfel, noi am început deja discuţii bilaterale cu ţări riverane Mării Negre, Mării Caspice şi cu ţări din Asia Centrală pe acest subiect. Dar, conectivitate înseamnă mai mult decât infrastructură de transport, înseamnă şi internet, înseamnă şi facilitarea contactelor între cetăţeni, între popoare, înseamnă dezvoltarea turismului şi aici astfel de reuniuni formale pot să fie foarte utile pentru a gândi, pentru a pune la punct programe care să meargă dincolo de un continent sau de altul. 
Astăzi, în discuţiile informale pe care le-am avut, aşa-numitul 'retreat', în care se întâlnesc doar şefii de stat şi de guvern participanţi, şefii de delegaţii, s-au discutat despre chestiuni care procupă cele două continente. Sigur că aceste două zile de reuniuni au fost marcate de evenimentele din Franţa şi, în consecinţă, s-a discutat şi despre modul în care să abordăm terorismul cu nişte mecanisme mai clare şi mai ferme decât declaraţiile politice. S-au făcut şi declaraţii politice şi, de altfel, a existat o declaraţie a liderilor care au participat la acest summit, legat de evenimentele din Franţa, dar şi din alte părţi din lume, unde au avut loc atentate în ultima perioadă.
Astăzi, la discuţia informală pe care am avut-o, eu am reiterat un punct de vedere al României, o propunere a României, împreună cu Spania, de altfel, să trecem dincolo de declaraţiile politice şi să găsim mijloace prin care să întărim capacitatea comunităţii internaţionale de a reacţiona în astfel de situaţii. Noi am propus crearea unui tribunal internaţional împotriva terorismului, în care să fie tratate şi judecate astfel de situaţii, pentru a da un mesaj clar că se poate acţiona la nivel multilateral şi folosind instrumente mai puternice decât declaraţiile politice, instrumente juridice. Şi am primit mai multe semnale de susţinere. Am văzut o idee similară de a acţiona la nivel juridic, internaţional, venită şi din partea Indiei. Am avut o discuţie, de altfel, informală, cu vicepreşedintele Indiei care a reprezentat India la acest summit şi am convenit să ne coordonăm, în perioada următoare, la nivel internaţional, pe acest subiect, sigur, împreună cu Spania, cu care am fost, de altfel, iniţiatorii acestei idei. Dincolo de discuţiile din plen, am avut mai multe întâlniri bilaterale - cu preşedintele Elveţiei, cu preşedintele Comisiei Europene, dar şi cu mai mulţi prim-miniştri, cu prim-ministrul chinez, cu prim-ministrul din Mongolia, care tocmai a fost numit, cu prim-ministrul din Kazahstan, cu prim-ministrul din Singapore şi cu doamna prim-ministru din Polonia, în care am discutat, mai ales, chestiuni legate de relaţiile bilaterale. Şi, dincolo de aceste întâlniri bilaterale, am avut mai multe discuţii informale cu premierul olandez, Mark Rutte, cu premierul Bettel, cu premierul din Luxemburg, cu premierul Medvedev, cu care am fost vecini de masă, de altfel... ne-am întâlnit şi am discutat inclusiv legat de relaţiile bilaterale, dar şi cu preşedintele Consiliului European, cu preşedintele Tusk, cu secretarul general ASEAN şi cu primul ministru maltez, Malta urmând să preia preşedinţia Consiliului UE, anul viitor. Am discutat şi cu preşedintele în exerciţiu al consiliului, cu premierul slovac care e foarte probabil, de altfel, ca până la sfârşitul anului să vină în vizită în România.

 

Întâlnire bilaterală cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker

Întâlnire bilaterală cu  primul-ministru al Republicii Singapore, Lee Hsien Loong

 

Întâlnire bilaterală China

 

Întâlnire bilaterală Elveția

 

Întâlnire bilaterală cu primul-ministru al Mongoliei, Jargaltulga Erdenebat

 

Întâlnire bilaterală cu primul-ministru al Republicii Kazakhstan, Karim Massimov

 

Întâlnire bilaterală Polonia

Discursul primului-ministru Dacian Cioloş în cadrul Summitului ASEM (Europe-Asia Meeting)

[Check against delivery]

 

/…/ familiilor care au fost afectate de acest act de barbarie și dorim să transmitem solidaritatea României împotriva oricărei forme de ură și violență care se manifestă în Franța sau în altă parte a lumii.

Mulțumesc, domnule președinte, pentru ospitalitatea dvs. și pentru excelenta organizare a acestui summit de către Mongolia. De asemenea, folosesc această ocazie pentru a transmite felicitările mele pentru manifestările recente prilejuite de Ziua Națională a Mongoliei, 11 iulie. ASEM aniversează 20 de ani de existență, iar conectivitatea a devenit una dintre ariile prioritare ale cooperării. Niciodată, înainte, în istoria omenirii, conectivitatea nu a fost o realitate mai complexă. Ea are un impact crescând asupra tuturor societăților noastre și a tuturor domeniilor de activitate umană. În opinia noastră, o definiție clară, cuprinzătoare a acestei realități trebuie să fie una dinamică și flexibilă, luând în considerare foarte mult evoluția sa. Permiteți-mi să subliniez două componente ale conceptului de conectivitate: categoria soft și categoria hard. Beneficiarii și protagoniștii eforturilor noastre sunt cetățenii din țările noastre, aflați din ce în ce mai mult în interconectare și interacțiune. Anul trecut,  un număr de 1, 2 miliarde de oameni au călătorit anul trecut în străinătate, iar pentru anul acesta se anticipează o creștere cu 4 %, Asia și zona Pacificului conducând în acest clasament. Semnificația contactelor interumane nu poate fi îndeajuns subliniată când dezvoltarea însăși poate fi cu greu realizată în afara unei cooperări transfrontaliere extinse și aprofundate. Aș dori aici să pun accent și pe importanța înlesnirii schimburilor între tineri, accesului la studii și la călătorii pentru tineri.

La fel de importantă este conectivitatea virtuală. Mai mult de 40 la sută din populația lumii folosește internetul, Europa și Asia fiind printre cele mai conectate zone. Sprijinim extinderea în continuare a oportunităților nelimitate oferite de spațiul cibernetic, procesului de învățare, e-guvernării, afacerilor și comerțului.

În același timp, sprijinim ferm respectarea pe deplin a principiilor de bază ale accesului la informatie. În categoria proiectelor de conectivitate hard intră extinderea formatelor de cooperare menite a elimina  bine cunoscutele decalaje de infrastructura fizică în interiorul și între multe dintre țările noastre.

Trebuie manifestată prudență pentru a împiedica duplicarea și competiția inadecvată între aceste inițiative. Cred că este înțelept să se asigure condițiile pentru realizarea sinergiilor necesare între ele.

Oferta României pentru proiectele de conectivitate hard se bazează pe două atuuri: primul este legat de poziția geografică evident avantajoasă a României, de deschiderea ei la Marea Neagră, asigurând conexiunea cu Asia, dar și de existența Dunării și a Deltei care sunt conectate cu Marea Neagră.

Cel de-al doilea aspect ține de cadrul regional oferit de Strategia Dunării, care este un exemplu de cooperare macroregională în interiorul Uniunii Europene. România și Austria au inițiat această strategie cu obiectivul principal de a transforma Dunărea într-un instrument relevant de cooperare, intensificând folosirea celui mai mare curs de apă european din perspectiva transportului, a schimburilor culturale, a turismului, a răspândirii dezvoltării economice sustenabile și a conectivității între oameni.

Avem de asemenea un exemplu de cooperare și vrem să accentuăm acest lucru. /…/

 

***

 

Ceremonia de deschidere a summitului

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Participarea primului-ministru Dacian Cioloș la Summitului ASEM (Europe-Asia Meeting)

Prim-ministrul Dacian Cioloș participă la cel de-al 11-lea Summit ASEM (Reuniune Asia-Europa, care se desfășoară la Ulan Bator, între 15 și 16 iulie), eveniment important în relațiile economice și politice dintre țările europene și asiatice.

Summitul ASEM aniversează anul acesta 20 de ani de la lansarea dialogului politic între Europa și Asia (ASEM – Asia Europe Meeting), prin organizarea unei reuniuni la nivel înalt în capitala Mongoliei, Ulan Bator.

România este reprezentată la nivel înalt, printr-o delegație condusă de Prim-ministrul României, Dacian Cioloș.

Reuniunea are, pe lângă semnificația sa simbolică, și obiectivul de a face un bilanț de activitate după 20 de ani și de a adopta liniile directoare pentru viitorul cooperării între Europa și Asia. Tema principală a Summit-ului este “20 de ani de ASEM: parteneriat pentru viitor prin conectivitate”, premierul roman urmând a avea o intervenție circumscrisă acestei teme.

Discuțiile din cadrul Summit-ului au în vedere consolidarea celor trei paliere de cooperare în cadrul ASEM: asigurarea păcii și stabilității în lume; dezvoltarea economică; creșterea contactelor la nivelul societății între Asia și Europa.

Liderii politici de pe cele două continente vor dezbate subiecte de interes global, cum sunt schimbările climatice, dezvoltarea durabilă și sistemul comerțului internațional, reducerea riscului și managementul dezastrelor, securitatea energetică, alimentară și managementul apelor.

Reuniunea din Mongolia este o nouă ocazie pentru România de a-și reafirma poziția de partener tradițional al statelor asiatice, precum și dorința de a-și dezvolta relațiile politice și economice cu acestea.

 

Informații de background

Asia - Europe Meeting (ASEM) este un forum multilateral pentru dialog și cooperare între Europa (cele 28 de state membre UE, Norvegia și Elveția) și Asia-Pacific (ASEAN, 4 parteneri strategici ai UE – China, India, Japonia și Republica Coreea -, precum și Federația Rusă, Kazahstan, Australia, Noua Zeelandă, Pakistan, Bangladesh, Mongolia). ASEM aniversează 20 de ani de existență.

 



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe